Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

descarcerare

Doi bărbaţi, rămaşi încarceraţi într-un autoturism care a ajuns cu partea din faţă în albia unui râu de pe raza satului Vlădeni, comuna Corlăteni, au fost salvaţi de pompieri după o intervenţie extrem de dificilă. Întrucât de pe mal până la apă erau cca. 2 metri , salvatorii au fost nevoiţi să execute toate operaţiunile de descarcerare de pe scările din dotarea autospecialelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat, miercuri seară, despre faptul că două persoane au nevoie de ajutor după ce au rămas încarcerate într-un autoturism, marca VW Passat, care a derapat şi a ajuns în albia unui râu de pe raza satului Vlădeni, comuna Corlăteni. Apelul de ajutor a venit din partea pasagerului din dreapta şoferului, care susţinea că pe lângă rănile pe care le-au suferit în urma accidentului, sunt în pericol de a se îneca, deoarece apa ajungea la portierele din faţă.

Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, precum şi două echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani. În urma accidentului, şoferul, în vârstă de 57 ani, a ajuns pe bancheta din spate, având picioarele prinse între scaunul din faţă şi stâlpul portierei din stânga – faţă. Pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 55 ani, a rămas încarcerat pe locul său, acuzând dureri toracice.

Având în vedere poziţia maşinii, dar şi faptul că de pe mal până la apă erau cca 2 metri , şeful gărzii de intervenţie a luat decizia de a desfăşura toate operaţiunile de salvare de pe scările din dotarea autospecialelor. „A fost o operaţiune extrem de dificilă, având în vedere faptul că descarcerarea s-a executat de pe scara culisabilă şi scara de fereastră, echipamentele fiind foarte greu de manevrat. Primul a fost scos pasagerul din dreapta. Pentru salvarea şoferului, am fost nevoiţi să tăiem portiera şi stâlpul din  stânga- faţă”, a declarat plt. adj. Dorel Hodoroabă, şeful gărzii de intervenţie. Acţiunea a durat cca. 45 de minute.

Cei doi pasageri au fost preluaţi de echipajele aparţinând SJA Botoşani şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

descarcerare
DorohoiNews.ro, 19-01-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.01.2012 la 18:45

Foarte bun articolul; si foarte buna interventia pompierilor! Cinste lor! E bucurie atunci cand vietile semenilor, puse in pericol, de diferite situatii, sunt salvate! Toata stima!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro